Ontologia lui Descartes

Conceptia sa generala filosofica este un monism substantial de tip deist. El admite o substanta supremanumita Dumnezeu perfecta care exista prin ea insasi, este propria cauza, are libertate absoluta. Unicitatea, ubicitatea(peste tot) eternitatea, bunatatea si caracterul spiritual nu corporal. In ontologie el trece la dualism.
Dumnezeu a creat 2 substante secunde independente una de alta: ers-extenta(lucru intins) si res-cogitons(cugetator) Lucrul intins este lumea fenomenelor fizice, substanta intinsa este identificata cu intinderea iar substanta ca atare este materia care nu are nevoie de altceva pentru a exista. Materia este identificata cu corpul in genere (are intindere) fiind diferita de corpurile individuale. Materia este unica si indestructibila pe cand corpurile sunt multiple si perisabile. Materia este unica, singura, uintara si nu se divide, este la fel ca toate partile ei.
Materia este totuna cu plinul si exclude vidul absolut. Alaturi dar independent de materie exista o alta dimensiune fundamentala a lucrurilor: Miscarea.Are izvorul in Dumnezeu si depinde numai de el. Ea este invariabila si se conserva. La nivelul materie, miscarea nu este posibila nici in linie dreapta caci nu exista vid care sa fragmenteze materia, nu este posibila nici prin comprimarea materiei (Aristotel) ci in ceva sub forma unui vartej (vertij) Descartes intelege miscarea ca deplasare mecanica a corpurilor nu ca energie potentiala, ca element intreg, dinamic si negeocentric al realitatii.
Conceptia sa despre miscare, ca simpla miscare mecanica vizeaza nu numai corpurile organice dar si fiintele vii considerate ca automate mecanice. Ideea sa despre mecanismul cartesian a constituit un progres caci a extins ideea determinismului si asupra corpurilor vii ceea ce a facut ca cercetatorii sa deduca efectele din cauze materiale fie ele si numai de natura mecanica. Descartes reduce complexitatea calitativa a lucrurilor la aspectele lor cantitative. Explicand lucrul prin insusiri cantitative distinge orice apel la cauze finale, respinge teleologia si orice recurs la teleologie. El sustine ca scopul lui Dumnezeu, creatorul lumii este chiar Dumenezeu insusi si nu omul argumentand ca lucrurile care le cunoastem nu prezinta finalitate iar celellate cunoscute n-au nicio legatura cu noi.
Prin res- cogitons (cugetarea) Descartes descrie fenomenele psihice. Spre deosebire de lucrul intins care este unic, cugetarea este multipla caci Dumnezeu a creat a pluralitate de substante cugetatoare care sunt sufletele umane cugetatoare. In opozitie cu corpun intins si necugetator, sufletul este cugetator si neintins. Corpul se confrunta cu atributul intinderii dar sufletul nu este totuna cu atributul cugetarii ci se constituie ca suport (subiect, eu, spirit) actelor cogitative. Atat prin calitateea ei de substanta cat si faptul ca este neintins si indivizibil, sufletul individual este unic si nemuritor, spre deosebire de corpul individual ( nu de corpul in gemeral)  care se naste si piere.

In sens larg res-cogitans este sufletul cu principalele sale facultati sau atribute: gandirea, vointa, imaginatia si simtirea. In sens restarns Descsrtes sustine ca sufletul cugetator cu cuprinde imaginatia, simturile. Actele de a simti sunt in realitate ca si alte acte: de a dormi, de a manca, dependente de corp si incerte. In sens restran sufeltul este prin excelenta gandire si vointa.